Feminitatea pe cele șapte dimensiuni
Aprofundează calități esențiale pentru o femeie autentică
O femeie autentică este o femeie care își cunoaște calitățile și le manifestă armonios în viața de zi cu zi.
În acest curs o să descoperi feminitatea și pe tine ca femeie, prin intermediul dimensiunilor.
Îți pun la dispoziție practici și informații despre dimensiunea erotică. Aceste practici te ajută să te bucuri de sexualitatea ta, să îți înțelegi trupul (cât de minunat și complex este trupul femeii, nici pe departe banal) și să îl accepți.
Continuăm apoi călătoria prin celelalte dimensiuni, vorbim despre vitalitate, curaj și acțiune, iubire, intuiție feminină, discernământ și dimensiunea spirituală.
O să ajungi să înțelegi de ce te trezești uneori cu „fața la cearșaf”, de unde vin stările de ceață sau confuzie mentală legat de evenimentele din viața ta, care de cele mai multe ori duc la o suferință inutilă și o să găsești în acest curs instrumente care să te ajute să le depășești.
Fiecare dimensiune vine cu nuanțe specifice, pe care vei ajunge să le înțelegi și să le aplici în viața ta în funcție de nevoile pe care le ai.
Cuprins:
Acest curs cuprinde 3 capitole:
Capitolul 1. Sexualitatea, altfel decât o știai.
Nu putem să vorbim despre feminitatea autentică fără această dimensiune.
Vei descoperi în acest capitol informații despre tine și corpul tău, precum și exerciții pe care să le aplici, asftel încât ceea ce predau să poți experimenta în viața ta de zi cu zi.
Lucrul cu erosul și armonizarea acestei dimensiuni în ființa ta, te va transforma într-o femeie împlinită, relaxată și cu o încredere debordantă.
Capitolul 2. Senzualitate și alchimie.
În acest capitol vorbim despre cum ne rafinăm energia sexuală, cum ajungem să ne bucurăm de senzualitate, care este rolul alchimiei și multe altele pe care te las să le descoperi singură.
Capitolul 3. Bune practici pentru o femeie autentică.
În acest capitol îți prezint celelalte dimensiuni (vitalitatea, curajul și acțiunea, afectivitatea, intuiția, discernământul și dimensiunea spirituală).
Camelia Bara - Expert în psihologia feminină, autor în cadrul Refleqt
Pasionată de psihologia feminină și feminitate, lucrez cu femei pentru dezvoltarea feminității din anul 2010, atât online cât și în săli de curs.
Fiind trainer acreditat și absolventă a Facultății de Psihologie, sunt un susținător puternic al dezvoltării feminității și încurajez femeile să-și exprime feminitatea cu încredere.
Promovez puterea, frumusețea și unicitatea feminină și învăț femeile să preia controlul asupra vieților lor și să își scrie propria poveste.
Fac asta printr-o combinație unică a științei psihologiei cu cea a științelor ezoterice.
Cursul este pentru tine dacă:
- Cauți să construiești o bază solidă pentru dezvoltarea personală și feminitatea ta;
- Ești interesată de explorarea și înțelegerea profunzimii erosului feminin;
- Dorești să te detașezi de problemele cotidiene pentru o perspectivă mai clară asupra vieții;
- Vrei să îți îmbunătățești capacitatea de a gestiona emoțiile și situațiile dificile;
- Aspiri la o viață mai armonioasă și autentică, în acord cu ritmul natural al vieții.
Ce primești în abonament?
- cursurile de bază: Feminitatea un mod de viață, Feminitatea pe cele 7 dimensiuni și Feminitatea și arhetipurile feminine (care alcătuiau vechea Călătorie) 3 cursuri cu 10 capitole ce conțin atât materiale video cât și articole, citate, exerciții, ebook-uri, meditații ghidate
- cursul complex Fațetele feminității (7 module a câte 3 ore fiecare ce includ prezentări teoretice despre psihologia feminină, psihologia masculină și cea relației de cuplu, exerciții practice și teme de casă)
- toate webinariile/workshopurile susținute de mine (care sunt niște mini cursuri în sine) 6 workshopuri a câte 2 ore și jumătate (fiecare) plus materiale auxiliare
- toate workshop-urile pe care le-am susținut cu Zoltan Veres pe tema relației de cuplu și sexualitate (4 workshop-uri a câte 3 ore fiecare)
- audiobook-uri și e-book-uri (2 ore de cursuri audio și 2 ebook-uri)
- Summitul de feminitate (din 2020) - 10 interviuri cu femei din diverse domenii, care împărtășesc din experiența lor de viață
- sesiuni înregistrate de hatha yoga - 30 de ore de sesiuni înregistrate (sesiuni dedicate celor patru perioade menstruale, stării de bine interior sau pe centrii fundamentali de forță (chackre) etc).
- Acces la comunitatea din grupul „Călătoria femeii by Camelia Bara” de pe Facebook
- Acces la webinarii lunare pe tematici de feminitate și înregistrarea acestora
Abonamentul este valabil 30 de zile, respectiv 12 luni din momentul plății, este recurent și se înnoiește automat. Te poți dezabona oricând.